Chiar dacă mă vei prinde sub plasa de oţel N-am să strig. Golurile se vor mări de la sine Destul ca să-mi scot mâna ,si să cuprind luna. Şi de vei face ziduri de piatră Nicicând n-ai să zideşti închisoare pentru mine. Pietrele se vor nărui de la sine De îndată ce voi apărea eu. Dacă mă vei exila şi mă vei trimite peste un ocean Într-o barcă găurită Am să desfid oceanul Şi n-am să pierd nici această bătălie marină. Sau dacă mă vei trimite în deşertul Saharei Unde nisipul duşmănos e fierbinte, Deodată va sufla parfum de iasomie Ca să-mi umple serile pustii. Ai uitat că într-una din primele noastre dimineţi Mi-ai pus în mână o săgeată care poate ochi sunetul Şi că tu ai fost cel care m-a învăţat Să trag la ţintă fără greş. Şi azi, dacă vrei să mă umpli de întuneric De nu-mi mai pot vedea drumul, Fii sigur c-am să netezesc cerul Şi am să umplu lumea de lumină într-o noapte fără lună. N-ai decât să stai cu spatele întors la mine, Am să-ţi umplu cerul cu un cântec Tăcut ca o rază. Iar tu, mirat, n-ai să ştii De unde vine revărsarea aceasta de lumină. (Devi Maitreyi)
0 comentarii: