Să le luăm totuși pe rând ca să nu ne încurcăm în idei ca conducerea în acțiuni.
Gafa 1 Săptămâna trecută a fost aprobată hotărârea privind demontarea unei gherete amplasate la intersecția bulevardelor Dacia și Trăian din sectorul botanica și pe vitor demontarea altor câteva sute de gherete care depășesc suprafața de 12 m². Mai multe instituții Mass – Media au transmis revoltarea locuitorilor Chișinăului care sau trezit fără un loc de muncă practic peste noapte. Mie îmi este interesant oare care este imaginea care a obținuto liderul politic în urma reflecțiilor de pe micile ecrane? Aici nu cred că este vorba de pierderea electoratului pe carenici nu îl ai, adică alegătorii de vârsta a treia care trăiesc cu ideia vieții dulci din timpul comunismului. În afară de asta mă mai frământă un gând, ce va fi mai departe pe terenul unde au fost amplasate aceste gherete? Oare vor fi sădiți câte 2 copaci și vor fi amplasate câte două bănci pentru ca bătrânii să se odihnească la umbră și capitala să fie mai verde și mai atrăgătoare? Sau poate vor răsări alte noi gherete amplasate “legal” dar care vor avea pur și simplu alți proprietari?
Gafa 2 Din data de 2 martie curent a intrat în vigoare un nou regulament privind circulația rutelor de Maxi – Taxi pe perimetrul Municipiului Chișinău. Potrivit acestuia conducătorii de Maxi – Taxi vor fi obligați să oprească doar la stații, să nu asculte muzică timpul deplasării pe rută și să nu fumeze la volan. În cazul în care vor parveni mai mult de două plângeri la adresa uneia și aceeași rută, administratorului rutei îi va fi retrasă licența.
Acum haideți să privim logic asupra situației. Câte rute de Maxi Taxi avem în Municipiu? Dar câte opriri pentru acestea, sau locuri special amenajate? Ce se va întâmpla dacă acestea vor fi obligate să staționeze doar în oprire? Nu credeți că se va forma rând de mațini la oprire ca la benzinărie cănd se scumpește benzina? Oare acest lucru nu va duce la crearea de noi ambuteiaje? Chiținăuenii folosesc Maxi – Taxi pentru a se deplasa mai repede și exact până în locația necesară, dar nu u câteva intersecții mai departe de aceasta.
Sunt sigur că asemenea gafe vor mai fi și în continuare. Aș vrea să adaug că întradevăr avem unele probleme în capitală care trebuiesc soluționate, însă luând în considerare că în democrație nu scopul scuză mijloacele, soluția acestor probleme trebuie de ales în așa mod ca ea să afecteze cât mai putin posibil societatea, care nu poartă nici o vină de faptul că undeva cândva a fost corupție iar noi am venit ștergem tot cu buretele și facem din nou.
Zilnic pe drumurile noastre frumoase şi netede se întâmplă o sumedenie de accidente rutiere. Ca soluţie pentru rezolvarea situaţiei create, Ministerul Afacerilor Interne, a ridicat amenzile pentru încălcarea regulamentului circulaţiei rutiere la nivelul adânciturilor borţilor din şoselele capitalei şi a întregului nostru plai mioritic.
Zilele astea venind acasă de la serviciu, m-am oprit la un pahar de vorbă cu un prieten, care este taxist cu staj de muncă. Discutâtnd aşa despre una despre alta, el, mi-a adresat o întrebare de moment, care ma blocat şi pe mine. Întrebarea este foarte simplă: Practic peste tot în Moldova sunt panouri publicitare, diferite spoturi publicitare unde sunt arătate ca să le ţină minte toţi, obligaţiunile conducătorului auto, dar de ce nicăeri nu sunt arătate (în afară de articolul 13 a Legii cu privire la poliţie, nr. 416-XII din 18.12.1990) obligaţiunile ofiţerului poliţiei rubliere, pardon rutiere? Mă întreb ce este oare mai cognitiv pentru societate şoul organizat de MAI cu spectacolul împotriva corupţiei? Sau poate aducerea la cunoştinţă a cetăţenilor faţă de obligaţiunile colaboratorilor de poliţie? Sau poate ca cei care merg la volan să ştie în ce situaţii este obligat să părăsească automobilul şi să meargă împreună cu poliţistul la casă, pardon, maşina de serviciu a acestuia, pentru a achita paguba societăţii?
În mica sa istorie, chiar de la înceutul anilor *90 Republica Moldova a intrat într-o profundă criză politico-economică. Această criză este cauzată în special de procesul de tranziție în care se află țara noastră de mai bine de 20 de ani. Una din principalele greșeli ale fostei conduceri 90 este și faptul că aceștea nu au ales o strategie a tranziției de la socialism către democrație. Propun să urmărim două modele de tranziție economică, pe care le voi reda cu ajutorul figurei de mai jos.
În strategia graduală, curba G, consumurile scad încet și nu se diminuează la fel de mult ca în strategia radicală, și ajung la nivelul inițial mai târziu. Această strategie este presupune în sine aclimatizarea temporală a societății cu sărăcia. Încă un minus al acestei strategii este și creșterea banditismului. O dată ce nivelul inițial de consumuri a fost restabilit, marcând sfârșitul perioadei de tranziție, economiile cresc în aceiași proporție, în ambele strategii. Dacă nu se adoptă nici o strategie de reformă, costurile rămân la nivelul status quo, reprezentat prin dreapta S.
Acum să revenim la republica Moldova să vedem ce sa întâmplat aici. La începutul anilor 90 după cum am mai specificat conducerea de la Chișinău nu era decisă și nu avea o strategie bine definită a tranziției prin care urma să treacă societatea. Aceștia însă în cele din urma au încercat să meargă pe strategia graduală, scăzând astfel la maxim consumurile, însă fără a întreprinde ceva ca acestea să revină la valoarea lor inițială. Pe lângă incapacitatea de a gestiona, aceștia au mai căzut într-o capcană, anume cea a mafiei. Au fost privatizate majoritatea ramurilor economiei naționale, lucru care inițial era să fie și firesc, căci, economia de piață mai presupune și concurența între agenții economicii. Concurența de asemenea fiind și unul din mecanismele de stabilire a prețurilor. În anul 2001 când de acum societatea era de acum supra încărcată de sărăcie au reușit să vină la putere Partidul Comuniștilor. Aceștea au urmat cursul tranziției, făcând unele mici modificări în aceasta care au fost practic fatale pentru Moldova. Aceștia au monopolizat ăractic cele mai profitabile ramuri ale economiei. Da aceasta este minciuna socială care spune că am lichidat mafia din Moldova, am prins toți bandiții sau афторитетные воры și i-am ascuns pentru totdeauna în închisori sau i-am fugărit peste hotare. Din această schemă însă sa scîpat un element și anume acela că afacerile acestora au trecut în proprietatea unui și aceluiași om, care, va dicta de acum prețurile așa cum vrea mușchiul lui. O dată cu răsturnarea comunismului care a întârziat, conștient sau inconștient tranziția către democrație și reformele economice, la putere a venit o alianță plusul căreia este în a se încurca unul pe altul ca să fure, astfel se simte, în special în Chișinău încercarea de a se trece la o strategie radicală. Ideia, după părerea mea, nu este așa de rea doar că societatea nu este pregătită pentru aceasta, iar situația politică din țară de asemenea nu ar permite acest pas așa cum noi suntem încă într-o perioadă electorală. Creșterea bruscă a prețurilor putând avea un efect fatal asupra soartei partidelor de guvernare la noile potențiale alegeri de anul vitor.
Bradeaga
...În golul nesfârşit, sufletul stingher pâlpâia ca o licărire de speranţă.
Aşteptarea dincolo de timp era străbătută mereu de o rază caldă din infinit, aducătoare de îndemnuri.
Apoi aşteptarea se subţia şi timpul parcă începea iar să curgă în linie dreaptă. Conştiinţa spaţiului se închega treptat, se îngroşa în undemai dese. Planuri de materie se schimbau caleidoscopic, împovărând aripile sufletului şi născând senzaţia mişcării.
Era o coborâre spre o ţintă nouă, nelămurită şi totuşi simţită ca o călăuză singură. Sufletul parcă îşi chibzuia forma, în vreme ce conştiinţa se zbuciuma tot mai neputincioasă.
Şi de o dată conştiinţa se curmă, copleşită de îmbrăţişarea lumii noi.....
Golul infinit îl înconjura, monoton. Împrejur, în sfârşit, pâlpâiau raze albe, palide, din altă lume, ca nişte ispite născătoare de amintiri a unei existenţe divine. Sufletul înţelegea şi se îndoia de între regrete şi speranţe. Singurătatea îl îmbrăţişa, şi îmbrăţişarea ei îl tortura....
Una din problemele care este acum pusă în planul securității internaționale, și anume a securității Republicii Moldova este posibila aparație a unui scut antirachetă în România. Se pare că războiul rece care sa terminat după cum susțin expeții în anii '90 continuă sau mai bine spus începe și în zilele noastre.
Dar să analizăm ce cosecințe ar putea avea acest scut asupra securității Republicii Moldova și desigur cum va influența el rezolvarea conflictului transnistrean, inclusiv, retragerea armatei a 14 de pe teritoriul Moldovei.
Odată cu venirea la putere a Alianței pentru Integarare Europeană, chiar din primele zile s-a pus în discuție suveranitatea Republicii Moldova, și schimbarea statutului acestea din constituție, lucru care desigur nu sa reușit să se ducă la bun sfârșit nici până în ziua de azi (din fericire). Schimbarea statutului de neutralitate ar fi avut, eu cred, un efect foarte nefast asupra Moldovei, chiar dacă plusul cel mai mare al acestei reforme ar fi fost accelerarea procesului de aderare la UE prin intermediul NATO. Da aceasta întradevăr poate fi o scurtătură înspre UE însă una periculoasă, deoarece Federașia Rusă nu va accepta și va împiedica la cât este posibil aproprierea NATO de frontierele acesteia. Acest lucru nu era desigur nici pe placul fostei conduceri de la Chișinău care îndată a și avut o reacție negativă asupra acestei decizii. În urma câtorva vizite de lucru la Moscova Marian Lupu a asigurat oficial că statutul de neutralitate a Republicii Moldova nu va fi schimbat. În urma acestor declarații el a reușit să obțină simpatia Moskovei și sprijinul acesteia în alegerea lui la funcțlia de președinte a Republicii Moldova.
În urma alegerilor din România și câștigării acestora de către Trăian Băsescu , România a început să se implice tot mai mult în politica Moldovei, aceatsa a înceut cu vizita Lui Băsescu la Chișinău, însoțit de o armată de miniștri și desigur o mulțime de declarații de viață mai bună. Băsescu a fost întimpinat de moldoveni ca un adevărat voivod reunificator. Acetsa a fost întâlnit de sute de simpatizanți, a mers la Mormântul lui Grigore Vieru unde a “servit” un păhar cu vin de sufletul poietului, însă la rugămintea unui jurnalist de a recita o poiezie de a poietului care cel maimult la fascinat, acesta, după ce sa blocat timp de o secundă a spus că toate poieziile poietului îl fascinează bla bla bla... ascunzând faptul că nu știe nici o poezie de a lui Grigore Vieru.
La reîntoarcerea în România acesta în decurs de câteva săptămâni acceptă propunerea, invitația SUA de a stabili un scut antirachetă pe teritoriul României. Nu pare oare acest lucru prea straniu? De ce o vizită atât de bruscă la Chișinău? De ce decizia a fost luată după această vizită?
Totuși să revenim la oile noastre. Palma aceasta de pământ care până în anul 1812 a fost parte componetă a Moldovei, și după aia numită basarabia, Gubernia Basarbiei, parte componentă a imperiului Rus etc a nimerit permanent în interesele strategice a altor țări. Acum ea oare nu ridscă să ajungă un ring de luptă? Eu cred că odată cu instalarea acestui scut anti – rachetă si federașia Rusă ar putea să facă din cele câteva trupe de soldați din transnistria o adevărată bază militară fără a cere măcar acordul Chișinăului. Aceasta desigur “ar spori” reglementarea conflictului transnistrian.
Tema liderului politic, în special a liderismului, devine din ce în ce mai actuală în secolul XXI. Imaginea liderului politic ideal însă a început să creeze divergenţe, atât între oamenii de ştiinţă, politiceni cât şi oamenii simpli. Unul dintre cei mai mari filozofi politici ai epocii renaşterii, italianul Niccolo Machiavelli, a descris în opera sa „Principele” imaginea liderului politic perfect. Acesta trebuie să fie fie o persoană carismatică, dură, crudă, lipsită de scrupule, care să-şi atingă scopurile neprivind la mijloacele pe care acesta le va folosi. Portretul liderului politic descris de Machiavelli este portretul tipic al unui tiran sau monarh. Dacă să urmărim atent cursul istoriei la sigur ne vom confrunta cu aşa lideri ca Caesar, Napoleon, Hitler, Stalin. Ei au fosat nişte lideri care foarte mult se aseamănă cu cel descris de autor în opera sa, dar care au rămas în cea mai mare parte cu o pată neagră în istorie.
Şi totuşi care este portretul ideal al unui lider politic? O persoană îmbrăcată elegant într-un costum negru cu o frezură elegantă şi un zîmbet viclean? Acesta ar fi răspunsul majoritar dacă am adresa această întrebare trecătorilor de pe o stradă uitată de lume. Eu însă cred că aceasta este farsa care ne-o fac nouă liderii în ultimii ani, şi în care noi cădem permanent ca orbii. Opinia publică este din totdeauna orbită de imaginea liderului mai mult decât de calităţile lui de lider. În ultimul timp în publicitatea electorală vedem liderii politici cu familia, cu copii în braţe, sau înconjuraţi de bătrâni. Dar unde pier aceşti bătrâni după perioada electorală? Prin urmare ajungem la ideea că nu există un lider politic adevărat aşa cum nu există nici un politician adevărat. Vorbind de portretul liderului politic, noi vb mai mult de o iluzie.
În continuare vreau să vorbersc despre portretul unui lider poltic din Republica Moldova, care a fost creat pe perioadă de război. Astfel vom vorbi despre persoana lui Mihai Ghimpu. Mihai Ghimpu îşi face apariţia în politică în anul 1988 fiind unul din fondatorii mişcării democratice „Frontul Popular din Moldova” şi membru al biroului executiv. În perioada 1990 – 1998 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova şi vice – preşedinte al Comisiei Juridice din Parlament. În 1998 acesta este ales preşedintele pertidului reformei, care ulterior îşi schimbă denumirea în partidul liberal. La scrutinul parlamentar din 2001 partidul condus de Mihai Ghimpu acumulează 1% din sufragii. La alegerile din 2005 acesta nu ia parte. Astfel ajunge un partid uitat de lume populaţie, pânăla alegerile anticipate la funcţia de primar general de Chişinău, unde candidatul Partidului Liberal Dorin Chirtoacă obţine 25,1% din voturi. Alegerile nu au fost validate din cauza prezenţei reduse la vot a alegătorilor. La alegerile repetate din 2007 candidatul PL Dorin Chirtoacă devine învingător, învingând candidatul Partidului Comuniştilor cu 22 la sută. Astfel la 3 iunie 2007, Mihai Ghimpu devine consilier municipal şi preşedinte al fracţiunii PL în Consiliu Municipal Chişinău. La 11 noiembrie 2007 a fost ales Preşedinte al Consiliului Municipal Chişinău. Anume în această perioadă Mihai Ghimpu reîncepe lupta sa cu „comunismul de pretutindeni”, luptă în care după părerea mea sa descurcat destul de bine. Dacă analizăm mai bine activitatea acestui lider politic, ne putem uşor da seama că acesta nu a dus o luptă pentru putere, acesta a luptat cu comunismul, luptă care la adus acolo unde este acum. Ne putem aminti chiar şi motivele de ceartă care se iscau în perioada 2007 – 2009 între conducerea Municipiului Chişinău şi conducerea ţării. Acestea erau mai putin îndreptate către obţinerea puterii. Aici putem aminti şi problemele care se iscau la inaugurarea bradului de crăciun etc.
În vara anului 2009 Mihai Ghimpu reuşeşte să învingă partidul comuniştilor prin fuzionarea partidului Liberal cu alte 3 partide de centru dreapta. La conducerea ţării au venit un grup de lideri politici cu platforme electorale, şi mesaj electoral asemănător: (votăm schimarea sau jos comuniştii) dar cu interese diferite (nu voi descrie aici setea de putere a liderilor politici Marian Lupu şi Serafim Urecheanu, la care voi reveni mai tîrziu în alte materiale). Să vedem totuşi ce se întîmplă cu persoana lui Ghimpu după ce acesta devine preşedintele parlamentului şi deţine interimatul funcţiei de preşedinte a Republicii Moldova. La acest moment el are destulă putere politică, dar nu se linişteşte si nu opreşete lupta sa crîncenă cu comuniştii, începând să lupte cu eliminarea lor completă de pe arena politică a Republicii Moldova. Acest lucru ni-l demonstrează maniera needucată a acestuia faţă de deputaţii comunişti în parlament.
Trebuie să recunoaştem că Ghimpu a ieşit învingător în lupta cu comunştii, aceştia chiar dacă nu sunt complet distruşi apoi de acum au capitulat. De aceea liderul politic care a fost format în timp de luptă şi care a avut ca scop doar lupta a rămas dezorientat în spaţiu, neştiind ce să facă mai deprte. Astfel din liderul politic luptător pe care l-am avut până nu demult acesta să transformat într-un lider „Don Chihote” care a început să se lupte cu morile de vânt. Putem număra mnai multe mori printre care cea mai mare fiind cinematograful Patria, pe care înceracă să îl impună să titreze filmele în română. În acest moment acestui lider politic nu-i rămâne decât două lucruri, ori să cedeze puterea care o are celor care luptă pentru putere, dar nu ca el pentru un scop bine determinat şi mai puţin personal, ori să se reeduce şi să conştientizeze că în sfârşit este învingător, iar cel ce învinge trebuie să uite că este luptător şi să se acomodeze la condiţiile de pace....
Bradeaga
